
O echipa de medici specialisti in Sjogren din Romania a efectuat un studiu despre detectarea precoce a vasculitei in Sjogren primar, studiu publicat recent in Journal of Clinical Medicine (21 septembrie 2022):
Ancuta Mihai, Ana Caruntu , Daniela Opris-Belinski, Ciprian Jurcut, Alina Dima, Constantin Caruntu si Ruxandra Ionescu :” The Predictive Role of Neutrophil-to-Lymphocyte Ratio (NLR), Platelet-to-Lymphocyte Ratio (PLR), Monocytes-to-Lymphocyte Ratio (MLR) and Gammaglobulins for the Development of Cutaneous Vasculitis Lesions in Primary Sjögren’s Syndrome”
Pe scurt despre ce este vorba si ce importanta deosebita are acest studiu pentru noi, pacientii:
Stim cu totii ca vasculita cutanata este o manifestare extraglandulara redutabila a Sjogren, cu impact asupra evolutiei si prognosticului bolii si este esential sa fie depistata precoce si tratata corespunzator.
Noul studiu romanesc a evidentiat ca aparitia vasculitei poate fi predictibila prin corelarea unor analize simple, uzuale ale sangelui, obtinute printr-o hemoleucograma standard, cum ar fi numarul de leucocite, neutrofile, limfocite, trombocite si raportul dintre acestea.
Un grup de 124 pacienti cu Sjogren au fost urmariti si comparati cu 121 de persoane sanatoase, de-a lungul aceleiasi perioade de timp.
Cei din grupul Sjogren au avut toate valorile de la hemoleucograma (leucocitele, neurofilele limfocitele, globulele rosii si trombocitele) semnificativ mai scazute decat la cei sanatosi.
Dar raportul intre neutrofile/limfocite (NLR), trombocite/ limfocite (PLR)si monocite/limfocite (MLR) precum si testele imunologice si de inflamatie au fost mai crescute in grupul cu Sjogren.
Pe perioada studiului 27% din pacienti au dezvoltat vasculita cutanata. S-a observat ca vasculita a aparut mai frecvent la cei care aveau crescute rapoartele NLR, PLR, MLR, precum si la cei cu gamaglobuline crescute.
Ceea ce arata ca analizele hematologice standard, uzuale ( si sa adaugam si ieftine!) pot fi elemente valide de detectare a pacientilor cu risc de vasculita si care necesita atentie sporita.
Sursa J. Clin. Med. 2022, 11(19), 5525;
postat de Nadia Radulescu
22.09.2022
