ARTICOL: Funcția sexuală feminină și la suferința sexuală în sindromul Sjögren sunt influentate de strategiile de a face fata bolii, percepția bolii și dinamica relațiilor.
Disfuncția sexuală și suferința sexuală sunt plângeri frecvente pentru femeile cu Sjögren (SS), factorii cei mai des incriminati fiind oboseala excesiva, durerea si uscaciunea vaginala, asociate bolii. Cu toate acestea, rolul factorilor psihosociali și interpersonali nu a fost explorat anterior în SS.Acest studiu a investigat dacă variabilele psihosociale, cum ar fi strategiile de coping (cum sa faci fata bolii), percepția bolii și dinamica relațiilor, au contribuit la funcția sexuală și stresul sexual pentru femeile cu SS.
Metode de studiu:Pacientele cu Sjogren au completat un sondaj online care a inclus chestionare prevalidate care evaluează funcția sexuală, suferința sexuală, experiențele simptomelor legate de boală si strategiile de adaptare, percepțiile bolii, satisfacția relației și răspunsurile comportamentale ale partenerilor. Măsurile rezultatelor studiului au fost evaluate utilizand diferite scale preexistente.Un total de 98 de femei cu Sjogren au participat la studiu (vârsta medie = 48,13 ani). Uscăciunea vaginală a fost raportată de 92,9% dintre participante, iar disfuncția sexuală a fost observata în 85,2% din cazuri. Implicații clinice:Acest studiu sugerează că factorii interpersonali și psihosociali contribuie la funcția sexuală și stresul la femeile cu SS și că dezvoltarea intervențiilor psihosociale pentru această populație este justificată.
Pentru prima data s-a facut o evaluare a factorilor psihologici si sociali prin chestionarul CERQ care evalueaza perceptia personala subiectiva legata de problema (disfunctia sexuala). Sunt analizate elemente ca Autoinvinuirea („eu sunt de vina pentru ceea ce mi se intampla”), Acceptarea („asta e, trebuie sa accept situatia, nu pot schimba nimic”), Ruminatia („framantare, ganduri obsesive negative asupra unei probleme”,” trebuie sa inteleg de ce mi se intampla aceste lucruri”), Concentrarea asupra unor lucruri pozitive („sa ma gandesc la experientele placute”), sau Concentrarea asupra unor planuri („ sa ma gandesc la ce pot face ca sa schimb situatia”), sau Reevaluarea pozitiva a situatiei („sa incerc sa vad partea buna a situatiei si sa invat din ea”).
S-a constatat ca femeile care au avut o reevaluare pozitiva scazuta ,asociata cu o tendinta la catastrofizare si invinuire au avut o disfunctie sexuala mai mare.
Acest studiu este unul dintre primele care explorează impactul strategiilor de a face fata bolii si a concluzionat ca femeile cu SS care au folosit strategii adaptative au avut o funcție sexuală mai bună și niveluri mai scăzute de suferință sexuală. Deci, se poate!
Traducere si adaptare de Dr.Nadia Radulescu
Aprilie 2023
sursa
Jemma L McCready, MSc, Vincent Deary, PhD, Tracy L Collins, PhD, Dennis W Lendrem, PhD, Katie L Hackett, PhD
The Journal of Sexual Medicine, qdad044
Published: 05 April 2023