Sindromul Sjogren este o boala sistemica iar simptomele sunt resimtite in intregul corp.

Simptomele variaza de la o persoana la alta, dar cele mai importante sunt:

  • uscaciunea ochilor, cu senzatie de usturime
  • uscaciunea gurii
  • dificultate la vorbire, mestecare si inghitirea alimentelor
  • limba uscata, crapata si dureroasa
  • uscaciune in gat su senzatie de arsura locala
  • buze uscate si crapate
  • modificarea mirosului si gustului
  • afectarea danturii: carii frecvente, infectii gingivale
  • dureri articulare
  • uscaciunea nasului si cailor respiratorii
  • uscaciune vaginala
  • uscaciunea pielii
  • probleme digestive (arsuri, reflux acid, colon iritabil)
  • OBOSEALA

Ochiul uscat

Foarte multe persoane sufera de uscaciunea ochilor, din diferite cauze, dar nu toti au sindrom Sjogren. Uscaciunea ochilor poate fi data si de reducerea secretiei de lacrimi de catre glandele lacrimale, sau de evaporarea excesiva a acestora.

Ce simte pacientul? Senzatia de uscaciune, de arsura, de “nisip in ochi” sau intepatura in ochi. Ochii obosesc usor, sunt sensibili la lumina iar vederea poate deveni incetosata.

Gura uscata

Gura uscata sau xerostomia este un simptom caracteristic Sd. Sjogren, dar poate aparea si la persoanele care sufera de hepatita, diabet, sarcoidoza sau depresie sau iau anumite tratamente cum ar fi antialergice, antihipertensive sau antidepresive, sau la cele care au suferit tratamente prin iradiere sau transplant medular.